Cătălin Chimir, Managing Director Senaria M & E: Ei înțeleg și avantajul contractării serviciilor de management de proiect

Cătălin Chimir, Managing Director Senaria Management & Engineering

SENARIA, companie de project management și consultanță tehnică în domeniul dezvoltării imobiliare, înființată în 2019, a administrat în 2022 proiecte în valoare totală de peste 20 milioane de euro. Deși a fost un an marcat de provocări economice și socio-politice, piața investițiilor imobiliare a transmis un semnal de stabilitate și de creștere organică, sustenabilă în anii anteriori, semnal care continuă și în acest an.

Întrebarea cărămidă: Care sunt oportunitățile de dezvoltare și investiții imobiliare pe 2023?

Cătălin Chimir, Managing Director Senaria Management & Engineering: Dinamica pozitivă a venit pe fondul tendinței de revenire în real estate, după 2020-2021 blocați de criza sanitară. 2022 a fost un an bun pentru noi, o perioadă în care am avut mai multe proiecte noi în zona rezidențială, dar și în zona industrială. Piața imobiliară oferă numeroase oportunități și anul acesta, în ciuda contextului, iar noi suntem pregătiți să oferim în continuare dezvoltatorilor și investitorilor imobiliari servicii de management de proiect orientate către client, care se traduc prin optimizarea costurilor și a timpului de livrare. Pentru 2023 ne propunem să creștem numărul de proiecte administrate cu 30%. Investitorii imobiliari maturi au înțeles avantajul continuării proiectelor, chiar dacă înaintează într-o manieră precaută în care abordarea trebuie să țină cont de administrarea riscurilor și atenția la marje. Ei înțeleg și avantajul contractării serviciilor de management de proiect din partea unui furnizor specializat și experimentat și reușesc astfel să optimizeze costurile și să continue proiecte într-o perioadă în care mulți reduc ritmul. Ne bucurăm că am găsit parteneri care au văzut în această perioadă o oportunitate, iar acest lucru va fi un motor de creștere în 2023

Despre SENARIA

SENARIA este o companie românească, fondată de Cătălin Chimir, antreprenor cu experiență de peste 15 de ani și cunoștințe extinse în sectorul dezvoltării și investițiilor imobiliare, construcțiilor, proiectării generale, precum și în domeniile de property și facility management. Cătălin Chimir a proiectat, construit și coordonat dezvoltarea proiectelor imobiliare și a gestionat proiecte multiple, parcuri industriale și clădiri de birouri în România, precum și spații comerciale în Cehia și Austria, dobândind astfel o experiență de 360 de grade în real estate pe baza căreia a fondat SENARIA.

Printre proiectele relevante desfășurate în anul 2022 de SENARIA se numără: Riverside Residence – concept rezidențial urban, format din 45 de locuințe în satul Ulmi, județul Giurgiu, Destiny Park – primul parc de edutainment din România și cel mai mare din Europa de Est, realizat în cartierul Băneasa, București, sau Oxygen Home –proiect  rezidențial boutique, dezvoltat în urma unei investiții de peste 10 milioane euro pentru construcția a 12 vile de lux smart, dar și proiecte desfășurate în domeniul industrial.