Home Constructii Cum se montează plinta pentru parchet laminat?

Cum se montează plinta pentru parchet laminat?

16 min read
0
0
191

După ce ai terminat de montat parchetul, trebuie să montezi plinta peste tot unde a fost montat acesta. Cu excepție o fac locurile de la pragul ușii, unde după caz se poate monta plinta sau nu se poate, funcție de distanța pe înălțime și ușa la închidere.

O altă excepție de la montare este zona în care țevile pentru încălzire sunt amplasate prea jos, iar plinta nu se poate monta în zona respectivă. În rest, plinta este recomandată pentru toată suprafața în care a fost montat parchetul.

Cum se montează plinta PVC la parchetul laminat? Ce metode există ?

Normal, producătorul are sistem de prindere a plintei pe care încearcă să ți-l vândă și ție. Ei bine, din experiență îți pot spune că momentan este cel mai prost sistem de prindere a plitei; nu doar că necesită mult timp de lucru, ci nici nu fixează plinta foarte bine. Sistemul despre care vorbesc, este acela cu cleme care se prind în perete iar plinta se așează pe ele. Evită acest sistem! nu îl cumpăra chiar dacă cineva îți spune să o faci; dai banii degeaba pe el.

Sistemul de montare a plintelor recomandat de mine

De ce scule avem nevoie?

  • mașină de găurit cu percuție
  • mașină de filetat
  • holșuruburi+dibluri
  • bomfaier manual

Cel mai bun sistem de prindere pe care îl utilizez eu, este cel cu holșuruburi și dibluri. Mai exact, la fiecare plintă vor fi necesare 3-5 holșuruburi pentru prindere.

Cum funcționează acesta?

Este simplu. Înainte de a prinde plinta pe perete, se poziționează toată plinta cu colțuri, capete și îmbinări, pe tot perimetrul camerei. După ce totul este fixat, se îndepărtează mijlocul de la fiecare plintă și se poziționează înapoi, la locul stabilit.

După acesta, se folosește mașina de găurit pentru a realiza găuri în mijlocul plinte (în acel canal), după care se introduce diblu la fiecare gaură, pasul final fiind, înfiletarea holșurubului și montarea mijlocului la fiecare plintă.

Recomandarea mea este să folosești 4-5 holșuruburi pentru fiecare plintă, excepție în cazurile în care peretele nu este drepte și este nevoie de mai multe holșuruburi pentru a fixa plinta fără spațiu între ea și perete. La fiecare colț, să existe câte un holșurub, pentru o mai bună fixare a ei.

La întrebarea ”Câte holșuruburi și dibluri sunt necesare”, pot să îți spun că ai nevoie de 4-6 bucăți pentru fiecare bucată de plintă PVC.

Recomand holșuruburi de 6 și dibluri de 6!

Important!

Atunci când dai gaură la plintă, îți recomand ca aceasta să fie poziționată bine atât pe partea de jos cât și la perete. Poți să o apeși puțin în jos pentru a nu rămâne un gol sub ea și să o îmingi puțin la perete, pentru a se mula fix după el.

În rest, mai pot să îți spun, ceva la partea de tăiere a plinte la colțuri. De exemplu dacă avem un colț exterior și trebuie să pui acea piesă de imbina pe colț, plinta trebuie tăiată pe ambele părți, fix cât este peretele până la colț, pe ambele direcții. Este foarte simplu !, trebuie doar să o gândești puțin.

O altă chestie de care trebuie să ții cont atunci când poziționezi și tai plinta pentru montare, este ca acestea să nu fie în tensiune, una în cealalată, deoarece atunci se fixează mai greu și plasticul din canalul de prindere, nu va rezista, rezultând astfel deplasarea plintei de la perete.

În situațiile în care parchetul este la o distanță prea mare de perete, iar plinta nu acoperă golul repsectiv, se poate înclina puțin plinta, pentru a acoperi zona respectivă. Nu recomand să întorci plinta pe orizontală și să o montezi invers.

Cum se montează plinta din MDF la parchetul laminat?

Pentru montarea plintei din MDF, situația este puțin mai delicată, iar priceperea trebuie să fie acoperită de experientă în domeniu. Am întâlnit multe persoane care au optat pentru acest sistem de plinte, dar din lipsa meseriasului în domeniu sau din lipsa uneltelor și sculelor necesare, rezultatul a fost unul foarte prost: plinte prost montate.

De ce unelte și scule profesionale avem nevoie ?

  • fierăstrăul vertical (șoricel/decupir)
  • mașină de tăiat la unghiuri
  • silicon pentru lipire
  • cuie de dimensiuni mici
  • pistol pentru silicon (foarte puternic și bun)

Sistemul de montare recomandat de mine

La fel ca și pentru plinta din PVC, există sistem de prindere cu cleme metalice pe care nu il recomand deloc. Ceea ce recomand eu este sistemul de lipire a plintei cu silicon și uneori dat câte un cui mic pentru o mai bună fixare.

Cum funcționează acesta?

Se ia fiecare plintă din MDF și se taie la dimeniunile necesare pentru fiecare perete/zonă. Atenție, la acest sistem de plinte nu prea există capete/colțuri/îmbinări, iar din această cauză ai nevoie de o mașină electrică bună de tăiat la unghiuri. Aici intervine și priceperea meseriașului, care va știi foarte bine să taie fiecare plintă după fiecare colț. Acestea trebui tăiat la perfect pentru a nu se observa că este îmbinată fiecare plintă.

După ce ai terminat de tăiat toate plinta MDF pentru toată suprafața, ai nevoie de siliconul de lipire. Se aplică siliconul în puncte pe spatele plintei; distanța dintre puncte să nu depășească 5-8 cm. (se punctează plinta cu silicon/ pe mijlocul plintei). După fiecare aplicare de silicon pe plinta, aceasta se presează bine pe perete astfel încăt să nu existe spațiu între ea și perete.

Atenție! Recomand silicon de lipire Mamut, deoarece este cel mai bun silicon de lipire pe care l-am testat până acum; practic, acesta trage singur plinta spre perete! Restul silicoanelor gen montage kit sunt apă de ploaie.

După ce aplici pe toate plintele acest silicon pentru lipire foarte bun, verifici dacă colțurile exterioare sunt bine îmbinate. Dacă observi că există ceva diferențe, poți folosi un cui mic, pe care să îl bați perpendicular pe imbinarea lor, undeva la partea de sus.

În cazul special, în care peretele este foarte deformat, poți folosi cuie ceva mai mari, care să trecă prin plintă și să prindă în perete, pe care să le bați la 50 cm unul de celălalt, în funcție de zona în care peretele este mai curbat. Recomand să tai capul la fiecare cui, pentru a nu putea fi observat cu ochiu liber. Recomand utilizarea acestui clește pentru tăierea capetelor la cuie.

Important! Dacă nici cu aceste cuie nu se acoperă spațiul dintre plintă și perete, recomand chemarea unui zugrav care să acopere acea zonă cu glet și ulterior cu un strat de culoare.

Câte tuburi de silicon Mamut sunt neceare ?

La această întrebare nu pot da un răspuns clar și exact. Din propria experiență, un tub ajunge la 2-4 plinte, funcție de cât de mult și cât de des pui silicon pe ele.

Atenție! la ce pistol de silicon folosești la acest Mamut! Trebuie să ai un pistol rezistent și gros(recomandat acesta), deoarece silicon este destul de gros, iar cu pistoalele convenționale nu vei putea lucra deloc; pur și simplu nu pot împinge siliconul afară.

Avantaje și dezavantaje la plinte din PVC pentru parchet laminat

  • se mulează mai bine pe pereții denivelați
  • pot acoperi cablurile de TV/internet/etc.
  • se fixează mult mai bine în timp
  • se pot înlocuii mai rapid
  • au îmbinări, colțuri/capete

Avantaje și dezavantaje la plinte MDF pentru parchet laminat

  • sunt mai greu de montat
  • necesită experiență
  • arată mai bine/ ca și design
  • uneori se exfoliază folia în timp

În concluzie, poți alege ce tip de plintă dorești sau ce plintă îți place! Pentru fiecare din ele, fie te echipezi cu uneltele și sculele menționate, fie apelezi la un meseriaș din domeniu pentru montare. Cât despre achiziționarea plintelor, eu recomand magazinul eMAG, fiindcă livrează gratuit și stocul de modele și tot felul, este foarte mare. Trebuie doar să ții cont de următoarele:

  • la plintele din PVC să cumperi capete, colțuri(interioare/exterioare), îmbinări, hoșurburi, dibluri și uneltele necesare + scule
  • la plintele din MDF îți trebuie mașina de tăiat la unghiuri, siliconul Mamut, pistol de silicon și multă pricepere.
Load More Related Articles
Load More By Gavrilescu Luca
Load More In Constructii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cele mai importante investiții pe care trebuie să le faci într-o clădire de birouri

Clădirile de birouri au fost dintotdeauna unul dintre pariurile câștigătoare în domeniul i…