
Caloriferele electrice sunt de un real ajutor în timpul iernii, iar în acest ghid complet vei găși tot ce trebuie să iei în considerare când alegi unul.
Tipuri de calorifere electrice
Caloriferul electric reprezintă o alternativă la îndemână pentru cei care locuiesc în zone unde încălzirea centralizată nu funcționează la parametri optimi sau în zone unde nu există altă modalitate de încălzire – cabane la munte, locuințe rurale etc. Totodată, caloriferul electric este util într-o locuință ca soluție de rezervă, pentru cazurile în care centrala termică individuală sau colectivă suferă o defecțiune.
Deși principiul de funcționare este același în cazul tuturor caloriferelor electrice și se bazează pe un ulei în care este scufundată o rezistență, în funcție de alte dotări, caloriferele electrice ar putea fi împărțite în patru tipuri.
Caloriferul electric clasic, cu ulei
Este tipul de calorifer electric cel mai frecvent întâlnit în țara noastră. Elemenții acestui calorifer sunt umpluți cu ulei, iar în interior există o rezistență care se încălzește când trece curentul electric prin ea. Aceasta încălzește uleiul, căldura fiind transferată apoi elemenților. Este modelul de bază al caloriferelor electrice și, de altfel, toate caloriferele electrice funcționează pe bază de ulei, însă celelalte tipuri au și funcții adiacente.
Calorifer electric cu bloc ceramic
Spre deosebire de modelul clasic, acest tip de calorifer este dotat cu un bloc ceramic ce reține căldura pentru o perioadă mai lungă de timp.
Calorifer electric cu ventilator
Aceste calorifere sunt dotate cu un ventilator ce are rolul de a disipa căldura în încăpere. Practic, elemenții se încălzesc, iar ventilatorul este responsabil pentru emiterea căldurii.
Calorifer electric cu umidificator
Unele calorifere electrice au și funcție de umidificare, de mare ajutor în sezonul rece, când în locuințe aerul devine uscat tocmai de la sistemele de încălzire.
Ce criterii trebuie să urmărești când cumperi un calorifer electric
Caloriferele electrice pot avea funcții care măresc siguranță la utilizare sau care îl fac mai simplu de folosit. Pentru a avea o viziune clară asupra tuturor opțiunilor cu privire la aceste aparate de încălzire, trebuie să iei în considerare următoarele criterii:
Puterea unui calorifer electric
Puterea unui calorifer se referă la capacitatea de încălzire a unei suprafate. Este vorba despre o ecuație ce te va ajută să descoperi care este caloriferul cel mai potrivit pentru camera pe care îți dorești să o încălzești cu ajutorul lui. Acest aspect te va ajută să urmărești dacă un calorifer este suficient de puternic pentru a se plia pe nevoile tale.
Iată cum se calculează puterea unui calorifer:
1. Se calculează, pentru început, volumul camerei – V = L x l x h
2. Se multiplică rezultatul cu 50 (valoarea coeficientului caloric)
3. Se multiplică acest rezultat cu 1.163 pentru a transformă kilocaloriile în wați
Rezultatul obținut la pasul al treilea este cel după care trebuie să te ghidezi când alegi caloriferul electric pentru fiecare cameră.
Numărul de elemenți ai unui calorifer electric
Cu cât numărul de elemenți ai unui calorifer este mai mare, cu atât acesta este mai puternic. Este recomandat să optezi pentru un calorifer cu cel puțin 9 elemenți.
Mobilitatea unui calorifer electric – de ce este utilă?
Un alt criteriu important este mobilitatea caloriferului, pentru că te va ajuta să-l muți oriunde vei avea nevoie de el. Majoritatea caloriferelor electrice sunt proiectate pentru a fi mobile și au roțile, care fac mutarea lui mai ușoară, mai ales că aceste aparate au și o greutate ridicată și ar fi greu de transportat.
Termostatul, un element important de economisire
Termostatul la un calorifer electric are aceeași importanță și utilitate ca și termostatul unei centrale termice. Este un element care va contribui la scăderea consumului de energie, dar și la un confort termic ridicat. Termostatul îți permite să setezi o temperatură după care caloriferul să pornească sau să se oprească. Atunci când ajunge la temperatura setată se oprește, iar când temperatura scade, el pornește automat.
Sistemul antiînclinare (oprire automată la căderea lui)
Acest sistem este unul de siguranță, care vă ajută la evitarea accidentelor. Este un sistem pe care merită să-l ai în vedere, pentru a-ți proteja locuința și nu numai.
Protecția la supraîncălzire
Ca și sistemul antiînclinare, și protecția la supraîncălzire este o măsură de siguranță ce reduce riscul producerii unui incendiu. Este extrem de important și, de altfel, majoritatea caloriferelor electrice de pe piață au această funcție.
Treptele de putere ale unui calorifer electric
Este recomandat să optezi pentru un calorifer care să îți permită să setezi orice treaptă de putere îți dorești. Această opțiune îți permite să pornești caloriferul la o treaptă inferioară când temperatura de afară nu este foarte scăzută și să-i crești puterea în funcție de nevoie. Totodată, este și un element care te ajută la controlul energiei consumate.
Avantaje și dezavantaje în utilizarea caloriferului electric
Utilizarea caloriferului electric în sezonul receeste una dintre cele mai răspândite modalități de încălzire a unei suprafețe. Este, în același timp, și o metodă utilă de încălzire a unor imobile folosite că spațiu de lucru, sau construcții adiacente – ateliere, garaje etc.
Caloriferul electric are, desigur, o serie de avantaje și dezavantaje, iar pentru a face cea mai bună alegere este important să la punem în balanță pe ambele.
Care sunt avantajele utilizării unui calorifer electric
Avantajele cele mai notabile ale caloriferelor electrice sunt:
- Mobilitatea – pot fi transportate cu ușurință oriunde și puse în funcțiune cu ușurință în orice condiții
- Sunt ușor de utilizat – odată conectate la o priză, nu mai trebuie decât să apeși un buton și el se va încălzi
- Ajung în scurt timp la o temperatură ridicată și încălzesc repede suprafețele
- Sunt sisteme de încălzire sigure, care nu prezintă riscuri de incendiu
Cât costă utilizarea unui calorifer electric?
Prețurile caloriferelor electrice sunt scăzute, însă totul depinde de funcțiile cu care sunt dotate.
În ceea ce privește consumul de energie, acesta depinde foarte mult de suprafață pe care o încălzești cu ajutorul caloriferului electric, dar și de puterea lui.
La caloriferele electrice nu există clase energetice, ca la mașini de spălat sau frigidere, puterea și consumul sunt egale, astfel încât, dacă ai optat pentru un calorifer electric de 2.500 W, înseamnă că într-o oră el va consuma 2,5 KW. Înmulțește acest consum la costul KW și vei afla care va fi costul utilizării lui.
Atenție, însă, chiar dacă stă în priză 12 ore, caloriferul nu va consuma 2,5 KW la fiecare oră, datorită termostatului care îl va opri în anumite intervale.
Calorifer electric versus aerotermă
Spre deosebire de aerotermă, caloriferul electric se menține cald mai mult timp. Chiar și după ce este scos din priză, el mai rămâne cald o vreme și mai poate asigura încălzirea.
Calorifer electric versus centrală termică
Centrala termică este o soluție pe termen lung, mai ales din punct de vedere al costurilor lunare. Totuși, o centrală termică are un preț ridicat, iar instalarea ei este laborioasă și costă mult.
Calorifer electric versus soba de teracotă
Clasica sobă de teracotă are un farmec aparte, însă construcția ei durează și este costisitoare. Totodată, dacă se optează pentru o sobă cu lemne, atunci va trebui să iei în cosiderare și eforturile și costurile pentru a aduce lemnele acasă, pentru a le tăia etc.
Calorifer electric versus aer condiționat
La fel ca și aeroterma, aerul condiționat asigură căldura doar în momentul în care este pornit. Totodată, un aparat de aer condiționat este mai scump și are și o instalare mai greoaie. Desigur, însă, un aparat de aer condiționat este util atât iarna, cât și vara.
Calorifer electric versus radiator electric
Radiatorul electric (cele mai populare sunt radiatoarele cu quartz) au un preț comparabil cu cel al caloriferelor electrice, însă odată întreruptă alimentarea cu energie electrică, ele se răcesc foarte repede.
Calorifer electric versus panouri radiante
Panourile radiante sunt variante mai noi de încălzire a locuinței. Au un preț mai ridicat decât al caloriferelor electrice, iar consumul este aproximativ același.
Dezavantaje și riscuri în utilizarea unui calorifer electric
Caloriferele electrice au și o serie de dezavantaje. Cel subliniat de majoritatea utilizatorilor este un cost ridicat al facturii la energia electrică. Acest aspect este unul care depinde foarte mult de putere, de cât timp ținem caloriferul în priză, de cât de bine este izolată locuința. Dincolo de acest dezavantaj, trebuie luate în considerare și următoarele aspecte:
Funcționarea nesupravegheată
Nu este recomandat că un calorifer electric să fie lăsat nesupravegheat. El solicită mult instalațiile electrice și se pot produce accidente, astfel încât nu trebuie să-l uităm în funcțiune când suntem plecați de acasă.
Solicitarea instalației electrice
Unele locuințe și blocuri au instalații vechi, ce nu fac față unei solicitări atât de mari de curent electric și ar putea ceda. Riscul de a fi atins de copii când este foarte fierbinte. Caloriferul electric atinge temperaturi foarte mari și există riscul ca cei mici să îl atingă și să se rănească.
Riscul de răsturnare
Rastunarea unui calorifer electric poate degenera într-un accident cu urmări foarte grave, tocmai de aceea este recomandat să optezi pentru unul care să aibă un sistem antirăsturnare.
Riscul de spargere (uleiul fierbinte)
Este un risc scăzut, însă, dacă se produce spargerea, uleiul fierbinte se va scurge în afară și poate răni persoanele din încăpere.
Riscul de incendiu și electrocutare
Ca orice dispozitiv electric de încălzire, prezintă un risc de incendiu și electrocutare, pentru că există posibilitatea să se producă un scurt circuit. Prizele trebuie bine impamantate, prelungitoarele folosite nu trebuie să aibă fire la vedere, iar cablurile trebuie bine izolate.
Caloriferul electric este, în mod cert, o soluție utilă pentru încălzirea locuinței, însă trebuie analizate cu mare atenție toate opțiunile, precum și nevoile, desigur.